Ambasadorul rus la NATO: Influențată de SUA, Alianța vrea să despartă Uniunea Europeană de Rusia

Ambasadorul rus la NATO: Influențată de SUA, Alianța vrea să despartă Uniunea Europeană de Rusia
Foto: eazi.ro

Ambasadorul rus la NATO Aleksandr Gruşko susține că Alianţa Nord-Atlantică, puternic influenţată de SUA, încearcă să despartă Uniunea Europeană de Rusia, informează agenția Sputnik.

 ”După părerea mea, membrii Alianţei nu au o poziţie unanimă (cu privire la acuzaţiile privind implicarea Moscovei în criza din Ucraina), iar noi constatăm absenţa unei asemenea unităţi şi în cadrul Uniunii Europene. Este evident că Alianţa este supusă unei influenţe puternice din partea Statelor Unite şi a ţărilor care doresc să facă din NATO un instrument care să le permită să despartă Rusia de Europa”, a acuzat diplomatul rus.

Gruşko susține că procesul politic aflat în curs în cadrul NATO dovedeşte încercările de a despărţi Moscova de Bruxelles, prin crearea unui fel de „cordon sanitar” între cele două capitale.

Declarațiile ambasadorului rus vin în contextul amplificării confruntărilor din estul Ucrainei, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a armistiţiului stabilit joi la Minsk între părţile implicate în conflict.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)