Mișcarea anti-islamizare Patrioții Europeni împotriva Islamizării Occidentului (PEGIDA), organizează sâmbătă, la Newcastle, prima sa manifestație din Marea Britanie, informează AFP, citând surse din Poliție și din rândul organizatorilor.
Aproximativ 600 de persoane și-au anunțat intenția de a participa la acțiune, conform paginii de Facebook a mişcării din Regatul Unit.
Acțiunea din Marea Britanie are loc în contextul în care, peste doar două luni vor avea loc alegeri locale în această țară.
Poliția locală a anunţat că este posibil să fie organizare și contra-manifestații, după modelul evenimentelor care se petrec la fiecare acțiune PEGIDA din țara ei de origine, Germania.
În timp ce mișcarea s-a răspândit în mai multe state din Europa, mobilizarea a mai scăzut în Germania după demisia fondatorului mișcării pe data de 21 ianuarie, precum și după dezertarea mai multor figuri importante ale PEGIDA.