Un pieton a fost lovit de un bărbat pe o trotinetă electrică, în timp ce traversa, regulamentar, o stradă din București.
Bărbatul nu a oprit la trecerea de pietoni, pe unde traversau două persoane, iar astfel a reușit să o lovească pe una dintre ele.
Conducătorul trotinetei electrice a intrat din plin într-un bărbat, pe care l-a dărâmat pe carosabil, informează Digi 24.
Bărbatul în cauză s-ar fi oprit să îi plătească cumpărăturile victimei, care s-au împrăștiat pe carosabil, iar apoi și-a văzut de drum, fără să se intereseze de stare de sănătate a pietonului pe care îl lovise.
Două accidente cu trotinete electrice, într-o singură zi în București
Un accident similar s-a mai produs în urmă cu puțin timp, tot în București, informează sursa citată. O tânără a fost lovită de un conducător de trotinetă electrică, tot pe trecerea de pietoni, în zona Tineretului.
În urma rănilor suferite, fata a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale, iar conducătorul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.