Ion Țiriac a reacționat după ce Serena Williams s-a accidentat la Wimbledon și astfel, a mai bifat un turneu de Grand Slam eșuat. Omul de afaceri a profitat de ocazie pentru a o șicana pe americancă, în stilul caracteristic.
Fostul jucător de tenis își păstrează punctul de vedere. Serena Williams trebuie să se retragă din tenis, pentru că nu mai reușește să țină pasul cu jucătoarele mai tinere.
„Serena s-a simţit foarte insultată când am spus că e timpul (n.r. – să se retragă din activitate). Serena s-a schimbat mult din toate punctele de vedere. Sunt o sută de milioane de oameni care încă se uită la soclul ăla pe care se află o personalitate sportivă care câştigă 50 sau 100 de milioane de euro pe an… De ce?
Pentru că dă cu bâta în minge. Nimic altceva, pentru că nu a devenit o mare personalitate pentru că ea cântă la vioară sau la altceva. Şi vine un moment în care te prinde vârsta din urmă oricât n-ai vrea. Şi atunci trebuie să ai puţină decenţă, să vezi un pic lumea din jur şi să vezi despre ce e vorba”, a declarat Ion Țiriac în cadrul unei conferințe de presă.
Serena Williams, locul 8 mondial, va împlini 40 de ani în luna septembrie. La Wimbledon, ea a părăsit turneul în lacrimi, șchioptând, la scorul de 3-3 în confruntarea cu Aliaksandra Sasnovich, locul 100 WTA.
Americanca a mai abandonat o singură dată în cursul unui meci de Grand Slam, în 1998, tot la Wimbledon, în partida contra jucătoarei din Spania, Arantxa Sanchez.
Sora Serenei, Venus, a trecut în turul al doilea, după ce a învins-o pe Mihaela Buzărnescu.