Lăzăroiu: Doar consumatorii vulnerabili primesc ajutoare la încălzire de 2.000 de lei pe tot sezonul de iarnă

Lăzăroiu: Doar consumatorii vulnerabili primesc ajutoare la încălzire de 2.000 de lei pe tot sezonul de iarnă

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că în acest an, doar consumatorii vulnerabili vor primi ajutoare la încălzire în valoare de 2.000 de lei pentru întregul sezon rece.

„Anul acesta, doar consumatorii vulnerabili vor primi câte 2.000 de lei noi pe tot sezonul de iarnă. Nu mai dăm tuturor, dăm doar celor care au nevoie, celor care sunt cu adevărat vulnerabili”, a declarat ministrul.

Ministrul Lăzăroiu a prezentat schimbările de anul acesta în ceea ce privește oferirea de subvenții ajutoare de stat la încălzire.

„Schimbările au apărut doar doar la persoanele care sunt racordate la CET-uri. Și după cum știți, ajutoarele de încălzire se acordă atât pentru cei care sunt racordați la CET-uri, cât și pentru cei care se încălzesc cu central proprii pe gaze, cât și cei care se încălzesc cu lemne (…). Dar schimbările care au apărut față de sezonul trecut sunt doar pe termie, doar pe CET-uri, pentru că, așa cum știți, se va elimina subvenția la gigacalorie care a fost acordată până acum de la bugetul de stat”, a declarat Lăzăroiu.

Potrivit ministrului, sezonul trecut, statul român și bugetele locale ofereau subvenții în valoare de 750 de lei tuturor persoanelor, indiferent de venit.

„Iarna trecută, statul român îndesa în buzunarul oricărui român 750 de lei, fie că voia, fie că nu voia, fie că avea nevoie, fie că nu, și la bogați, și la săraci. 750 de lei pentru încălzire pentru acea subvenție. Subvenția era și de la bugetele de stat, și de la bugetele locale. (…) În plus, cei vulnerabili mai primeau încă 600 de lei anul trecut, deci cei săraci primeau 1.350 de lei pentru încălzire. Anul acesta, doar consumatorii vulnerabili vor primi câte 2.000 de lei noi pe tot sezonul de iarnă (…)”, a spus ministrul.

Această măsură vizează 1.400.000 de familii din România care sunt racordate la CET-uri. Dintre aceștia, anul trecut 200.000 au fost considerați vulnerabili, însă anul acesta, numărul beneficiarilor va crește la 330.000.

Sebastian Lăzăroiu a adăugat că consumatorul vulnerabil este cel care un venit lunar net mai mic de 786 de lei pe membru de familie, respectiv 1082 de lei în cazul persoanelor singure.

„Anul acesta, am mai introdus un interval de venit, de la 615 lei la 786, deci am mărit plafonul maxim la venituri și, pentru acest interval de venit, vom acorda o compensare de 5%. Și doar pentru persoanele singure se mai adaugă intervalul 786 – 1082 și ei vor primi 10% din factura de încălzire”, a spus ministrul.

Sebastian Lăzăroiu, despre problema încălzirii

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`