Victor Ponta: „Relaţia preşedinte – guvern – servicii de informaţii merge foarte bine"

Victor Ponta: „Relaţia preşedinte - guvern - servicii de informaţii merge foarte bine"

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre situația Serviciilor și că „atunci când va fi momentul” se vor înainta Parlamentului şi propuneri pentru funcţiile de director al SRI, respectiv al SIE.

„Am discutat şi cu preşedintele Iohannis, cu SIE, cu cei de la SRI. Toată lumea îşi face treaba şi lucrurile merg bine. Eu pot să garantez că, din ce s-a făcut în ultimele zile, în relaţia preşedinte – guvern – servicii de informaţii lucrurile merg foarte bine”, a spus pPonta la un post  tv, conform Gândul.

Totodată, șeful Executivului afirmă, într-o postare pe contul său de Facebook, că viața politică din România s-a schimbat în bine în lipsa lui Traian Băsescu.

“Îmi doresc să se facă dreptate până la capat și sunt convins ca toți cei vinovați trebuie să plătească!

Iată că ușor, ușor începem să aflăm cât mai multe despre sistemul lui Traian Băsescu – viața politică din România s-a schimbat mult în bine în ultima perioadă și nu îi simt lipsa domnului Băsescu din viața publică!”, scrie Ponta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`