Investitorii continuă să pompeze bani în terenurile agricole din România, deşi preţurile acestora au crecut cu 50% la începutul anului 2012. Astfel că, tranzacţiile s-au intensificat în ultimele şase luni, chiar şi în Capitală, unde terenurile pot fi utilizate pentru proiecte comerciale. Interesant este că străinii au apetit pentru pământul românesc. Aceştia deţin 10% din totalul disponibil, adică aproximativ un milion de hectare.
Deşi în perioada 2002-2012 preţul terenurilor agricole a crecut de 25 de ori, cu un ritm de apreciere anuală de 40%, în ultimele 6 luni piaţa a continuat să înregistreze o intensificare a tranzacţiilor.
Astfel că preţurile terenurilor pe piaţa primară în Câmpia de Vest se vând cu până la 2.500 de euro, iar pe piaţa secundară ajung până la 4.500 de euro. În oltenia nu depăşesc 3.000 de euro, în timp ce în Muntenia acestea pot ajunge şi până la 4.000 de euro. Iar în Dobrogea şi Moldova, 3.500 de euro.
Pe de altă parte, terenurile pentru dezvoltare au fost lovite puternic de la începutul cri zei şi până în prezent. Valoarea acestoara a scăzut cu aproximativ 63%. Iar faţă de semestrul al doilea din 2013, evoluţia preţurilor s-a depreciat cu 4%. Singurele creşteri au fost înregistrate local şi numai de la un semsetru la altul pe 2014. În Cluj-Napoca 1%, Sibiu 8% şi Iaşi 2%.
PREŢURILE TERENURILOR AGRICOLE DIN ROMÂNIA
EURO
Câmpia de Vest
– piaţa primară: 2.000 – 2.500/ha
– piaţa secundară: 3.500 – 4.500/ha
Oltenia
– piaţa primară: 1.500 – 2.000/ha
– piaţa secundară: 2.500 – 3.000/ha
Muntenia
– piaţa primară: 1.500 – 2.000/ha
– piaţa secundară: 3.000 – 4.000/ha
Podişul Dobrogei
– piaţa primară: 2.000 – 2.500/ha
– piaţa secundară: 2.800 – 3.500/ha
Podişul Moldovei, Podişul Getic, Depresiunea Transilvaniei
– piaţa primară: 1.800 – 2.500/ha
– piaţa secundară: 2.500 – 3.500/ha