Închisoare pentru un consilier care s-a declarat apolitic ca să fie preşedinte într-o secţie de vot

Închisoare pentru un consilier care s-a declarat apolitic ca să fie preşedinte într-o secţie de vot
Foto: jurnaluldenordvest.ro

Un consilier local în funcţie, din comuna vasluiană Pungeşti, membru PNL, a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru fals în declaraţii.

El a fost condamnat după ce s-a declarat apolitic la alegerile europarlamentare din 2014 pentru a fi preşedinte într-o secţie de votare la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2014.

El a dat o declaraţie că nu este membru al vreunui partid politic, deşi el activa în Consiliul Local Pungeşti ca ales din partea PNL.

Magistraţii vasluieni au decis amânarea aplicării pedepsei, prevedere a noului Cod Penal, însă, în cazul în care va comite o nouă infracţiune, atunci pedeapsa se poate transforma în închisoare cu executare.

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele lui Mircea Carp în luna mai 2014, în urma desemnării acestuia drept preşedinte al secţiei de votare din localitatea Siliştea. În fapt, consilierul local a semnat acea declaraţie pe propria răspundere, obligatorie conform Legii 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, conform căreia nu are apartenenţă politică.

Acest lucru nu era însă posibil întrucât Mircea Carp ocupa atunci, ca şi în prezent, un post de ales din partea PNL în Consiliul Local Pungeşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`