Statele Unite consideră că este foarte important ca Guvernul Greciei să lucreze de manieră cooperativă cu colegii săi europeni și cu Fondul Monetar Internațional, a declarat, vineri, ambasadorul SUA în Grecia, subliniind poziția geostrategică a țării.
Ambasadorul David Pearce a făcut declarațiile în cadrul unei întâlniri cu oficialii greci, printre care și premierul Alexis Tspiras și ministrul Finanțelor, Yanis Varoufakis.
Potrivit comunicatului ambasadei SUA la Atena, Grecia trebuie să continue reformele administrative și structurale și să arate prudență fiscală.
Declarațiile vin în contextul în care Statele Unite ale Americii au avut o poziție extrem de fermă cu privire la afirmațiile anterioare ale premierului Alexis Tsipras cu privire la ruperea acordului cu FMI.