Bulgaria, Italia și Spania, afectate de furtuni puternice de zăpadă

Bulgaria, Italia și Spania, afectate de furtuni puternice de zăpadă
Foto: bellenews.com

Iar probleme sunt în toată Europa. În ţara vecină, Bulgaria, a fost emis un avertisment de vânt puternic şi ninsori. În Spania, 40 de provincii sunt în alertă pentru zăpadă, valuri, avalanşe şi frig. Nu a mai nins atât de mult de 30 de ani, iar sute de şoferi au fost salvaţi din maşinile blocate pe drumuri şi autostrăzi. Iar în Italia, furtunile de zăpadă au dat peste cap traficul în nordul ţării. Zeci de trenuri au fost anulate, tirurile au primit interzis pe autostrăzi, iar şcolile sunt închise vineri.

În Bulgaria, meteorologii au emis cod portocaliu pentru ploi abundente în sudul ţării, informează Ministerul Afacerilor Interne. În plus, este cod galben pentru vânt, ninsori și polei în regiunile din nordul țării, cod galben pentru vânt şi precipitaţii în celelalte regiuni ale țării.

Alertă este şi în Spania după ce ţara a fost lovită de ceme mai grave ninsori din ultimii 30 de ani.

Un număr de 40 de provincii sunt în alertă din cauza zăpezii, a valurilor, avalanșelor, și a vântului puternic, cu rafale de până la 110 kilometri pe oră. În unele zone, stratul de zăpadă a ajuns la 150 de centimetri. Zeci de drumuri au fost blocate şi peste 200 de oameni au fost salvaţi din maşinile surprinse de viscol pe autostrăzi. Militarii au fost trimişi în ajutorul populaţiei. În localitatea Reinosa, ei au evacuat 160 de persoane, care au găsit adăpost la un hotel local. Iar coşmarul nu s-a terminat, pentru că ninsorile vor continua până marţi, anunţă meteorologii.

Furtunile de zăpadă provoacă probleme şi în nordul Italiei, în provinciile Liguria, Piemonte şi o parte din Toscana, unde vântul a suflat cu peste 100 de kilometri pe oră. Multe drumuri au fost închise, iar traficul feroviar a fost şi el perturbat, cu zeci de trenuri anulate. Tirurile au primit interzis pe autostrada A1, în timp cu ală şosea, de la Padova la Bologna, a fost închisă de tot. La Bologna nici măcar aeroportul nu este funcţional, în timp ce în regiunea Piemont zeci de şcoli au fost închise pentru o zi. Meteorologii avertizează că intemperiile vor înainta către sudul Italiei, unde în următoarele zile vor fi înregistate ploi torenţiale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`