Incendiu de proporții în Suceava: Șase gospodării au fost afectate

Incendiu de proporții în Suceava: Șase gospodării au fost afectate

Un incendiu care a izbucnit sâmbătă dimineață la o casă din comuna suceveană Cornu Luncii a cuprins șase gospodării, după ce flăcările s-au extins din cauza vântului puternic, în zonă acţionând mai multe echipaje de pompieri.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în zonă acţionează pompierii militari cu 12 autospeciale, trei servicii voluntare, precum şi o grupă operativă a ISU, pentru limitarea incendiului şi apoi pentru lichidarea lui.

În zonă se află şi ambulanţe pentru a oferi primul ajutor în caz de nevoie, însă până la acest moment nu au fost înregistrate persoane rănite.

Din primele informaţii reiese că incendiul a izbucnit de la o casă şi s-a extins cu repeziciune la celelalte gospodării din apropiere din cauza vântului puternic.

Cauzele producerii incendiului vor fi stabilite după lichidare.

Șase case au ars în Suceava

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`