Avocatul Poporului a transmis Parlamentului, luni, raportul anual de activitate a instituției în care se arată că „și în anul 2014, instituția și-a îndeplinit rolul de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raport cu autoritățile public și a desfășurat, în acest scop, o activitate susținută”.
În raportul anual trimis către Parlament, se arată că „numărul de apariții referitoare la Avocatul Poporului în presa scrisă a fost, în anul 2014, cel mai mare, de la înființarea instituției”.
Victor Ciorbea a fost criticat dur încă de la începutul mandatului, fiind acuzat că apără legi neconstituționale, precum modficarea Legii Educației sau ordonanța de urgență privind migrarea aleșilor locali, inițiate de PSD, care l-a sprijinit pentru preluarea conducerii instituției Avocatul Poporului.
Cu privire la criticile Comisiei Europene din raportul pe Justiției, Ciorbea arată, potrivit raportului de activitate, că este vorba despre „aspecte mai delicate”.
” În mandatul meu de până acum în fruntea instituţiei, nu am făcut decât să continui o practică deja existentă, aceea de a nu implica Avocatul Poporului în controlul de constituţionalitate a legilor sau ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, care au un pronunţat caracter politic sau electoral (..) îmi însuşesc cele menţionate în cuprinsul acestuia şi transmit oficialilor de la Bruxelles că Avocatul Poporului va acţiona în consecinţă”, se arată în documentul citat, potrivit Hotnews.
În același raport, Victor Ciorbea arată că a a făcut posibilă crearea și implementerea Mecanismului național de prevenire a torturii în locurile de detenție, în vederea protecției persoanelor private, însă arată că instituția are nevoie de un loc nou, dat fiind faptul că „actualul sediu este insuficient și impropriu desfășurării activității de către personalul existent. Urgenţa soluţionării acestei cerinţe este cu atât mai mare în condiţiile înfiinţării noului Domeniu privind prevenirea torturii”.