Boc: Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare ar economisi 30 milioane euro la buget

Boc: Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare ar economisi 30 milioane euro la buget
Foto: romania-actualitati.ro

Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare ar aduce statului economii de 30 de milioane de euro , cât au costat alegerile locale din 2008, a spus premierul Emil Boc, vineri, într-un interviu acordat postului Radio România Actualități.

Acesta a susținut că legal, cele două scrutine pot fi comasate prin adoptarea unui proiect de lege, iar oportunitatea comasării lor ar trebui discutată cu toate forţele politice.

„Alegerile locale ne-au costat în 2008, dacă nu greşesc, 30 de milioane de euro, deci am economisi 30 de milioane de euro din start prin comasarea celor două alegeri. Banii, dacă se va face această comasare, ar trebui să fie explicit arătat unde se duc, ce se finalizează, ce şcoală, ce spital, ce drum, sau autostradă sau fracţiune de autostradă. Adică oamenii să ştie: ‘Uite, domnule, am economisit 30 de milioane de euro, dar de banii ăştia s-au făcut următoarele lucruri – A, B, C, D, E!'”, a spus Boc la RRA.

Un al doilea avantaj al comasării alegerilor ar fi semnalul de echilibru în cheltuirea banilor publici care va fi dat la alegerile din 2012.

„Al doilea avantaj ar fi acela că am da un semn de seriozitate şi pe plan naţional, şi pe plan internaţional că România nu sacrifică anul 2012 pentru alegeri şi compromite stabilitatea economică, pe care cu greu am câştigat-o. Ştiţi bine că în toate analizele externe cu privire la România, cu privire la riscul de ţară, sunt două componente: componenta instabilităţii politice şi riscul electoral al anului 2012. Din perspectiva Guvernului pe care îl reprezint, nu voi ceda patimii populismului şi nu voi cădea în niciun exces electoral care să ducă România în vreun potenţial derapaj economic”, a spus şeful Guvernului.

Totodată, el a salutat iniţiativa vicepreşedintelui PDL Sever Voinescu de lansare a unui cod de conduită la alegeri, pe care să şi-l însuşească toate partidele.

„Sunt de acord că acest cod de conduită este absolut necesar pentru a elimina potenţialele surse de excese, dacă ele ar putea să apară. Şi apelul colegului Voinescu aici a venit, să existe un cod de conduită foarte clar, care să fie respectat şi asumat de toate partidele politice, de către toţi competitorii electorali”, a mai afirmat preşedintele PDL.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:00 - Un antrenor de la Olimpia Cluj a murit într-un accident în Florești. Ce spun polițiștii
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)