Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, prezent la Comitetul Excutiv Național al PSD de la Sinaia, că „echipa Geoană-Vanghelie s-a mărit cu Vasile Blaga”, făcând referire la negocierile dintre PNL și social-democrații excluși din partid.
„Echipa Geoană – Vanghelie s-a mărit cu Vasile Blaga. Înseamnă că vine echipa Mircea Geoană – Marian Vanghelie şi Vasile Blaga, le doresc succes, oameni de mare viitor. (…) Acum nu ştiu, ei bat la porţile PSD-ului, Blaga înteleg ca bate la porţile lor, nu ştiu unde au porţile. Dar aşa e în politica românească, ce putem să comentăm? Dacă Vasile Blaga a ajuns să negocieze cu Marian Vanghelie, le doresc succes, înseamnă că a evoluat foarte bine în politică”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit EVZ.
Blaga a anunţat că a început deja primele negocieri în Parlament şi susţine că a început negocierile cu Mircea Geoană şi oamenii săi.
”Am discutat cu domnul Geoană, nu este singur în demersurile domniei sale. Eu cu domnul Geoană am discutat, chiar dacă unii dintre colegii domniei sale îl tratează chiar cu dispreţ”, a declarat, miercuri Blaga.