Printre telegramele Ambasadei SUA la București publicate vineri de Wikileaks se regăsește și un astfel de document care explică una din modalitățile prin care România s-a achitat de datoria de a sprijini reconstrucția postconflict a Afganistanului, relatează Gândul.
Ambasada SUA a primit pe 1 aprilie 2005 o scrisoare din partea Ministerului Apărării, trimisă pe 16 martie, în care se preciza că Guvernul român, condus de Călin Popescu Tăriceanu, dorea să doneze armament Armatei Naționale a Afganistanului, țară în care România era și este încă implicată, alături de SUA, în războiul împotriva talibanilor.
Astfel că autoritățile române intenționau să doneze 7.167 de puști-mitralieră de calibrul 7,62 (AKM) cu pat comun categoria I și 783 de categoria II, se arată în scrisoarea semnată de generalul de brigadă Emanoiul Ciocotea.
Un detaliu extrem de important referitor la donația pentru soldații afgani este că puștile erau mai bătrâne decât ei, fiind fabricate în 1963 și 1964.
„Obiectele nu pot fi donate decât dacă Guvernul României adoptă o decizie în acest sens. Pentru asta, Guvernul României trebuie primească scrisori oficiale de la Ministerul Apărării SUA şi de la Guvernul Afganistanului, care să notifice acceptarea donaţiei şi care să menţioneze cine va pune la dispoziţie transportul donaţiei pe ruta externă către beneficiar”, se arată telegrama interceptată de Wikileaks.
După aproximativ o lună, pe 4 mai 2005, Departamentul de Cooperare în Apărare al Ambasadei SUA de la București a primit o nouă scrisoare de la Ministerul Apărării, din care reiese că americanii puneau la dispoziție transportul până în Afganistan, însă doreau ca autoritățile române să acopere costurile transportului măcar până la aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, de lângă Constanța, de unde urmau să fie preluate de americani.
România a răspuns promt: „România nu poate acoperi nici costurile transportului intern de armament, estimate la 35.520 de dolari, nici costurile de manipulare a mărfii la aeroport”. Armele urmau să fie aduse din garnizoana Târgovişte, iar Ambasada notează că „distanţa dintre oraşele Constanţa şi Târgovişte este de peste 300 de kilometri”.
În completare, Ministerul Apărării specifică în scrisoare că armele „vor fi livrate la o locație situată la 5 kilometri de aeroportul Kogălniceanu, cu o zi sau două înainte de sosirea avionului”.