Serena Williams și Maria Șarapova vor juca în finala feminină de la Australian Open (VIDEO)

Serena Williams și Maria Șarapova vor juca în finala feminină de la Australian Open (VIDEO)
Foto: bossip.com

Americanca Serena Williams și rusoaica Maria Șarapova, vor disputa finala ediției 2015 a Australian Open, informează Agerpres.

Serena Williams, numărul unu mondial, a dispus cu 7-6 (7/5), 6-2, de compatrioata sa Madison Keys (locul 35 WTA), în timp ce Maria Șarapova (nr.2), a învins tot în două seturi, cu 6-3, 6-2, o altă rusoaică, Ekaterina Makarova (nr.11), cea care o eliminase în sferturile de finală pe reprezentanta României, Simona Halep (nr.3).

Pentru Serena Williams aceasta va fi cea de-a 23-a finală de Mare Șlem din cariera sa și a șasea la Melbourne. Ea a reușit să câștige de cinci ori trofeul pus în joc la Australian Open, ultima oară în 2010. Williams are șansa de a câștiga al 19-lea titlu de Grand Șlam.

Serena Williams și Maria Sarapova au mai fost adversare de 18 ori, iar jucatoarea americană a câștigat 16 din partide. Șarapova nu a mai învins-o pe Williams din 2004.

Serena Williams și Maria Șarapova, în finală la Australian Open

Urmăriți B1TV.ro și pe
`