O eventuală decizie de arestare sau trimitere în judecată în cazul judecătorului de la Curtea Constituţională Toni Greblă trebuie aprobată de Biroul Permanent al Senatului, întrucât acesta are imunitate, conform Statutului judecătorilor CCR.
„Judecătorii Curţii nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului Permanent al Camerei care i-a numit sau a preşedintelui României, după caz. Preşedintele Curţii Constituţionale este egal în grad cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar ceilalţi judecători cu vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale, relatează Mediafax.
Astfel, judecătorii constituționali au imunitate și nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile și voturile exprimate la adoparea soluțiilor.
De asemenea, potrivit Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.