Adunarea generală a Federaţiei de Box discută joi despre înlocuirea preşedintelui FRB Rudel Obreja, în urma somării primite de la Federaţia Internaţională de profil.
Forul internațional îi somează pe români să-l schimbe pe Obreja din funcţia de preşedinte al Federaţiei până la finalul acestei luni. Dacă nu se conformează, de la 1 septembrie niciun pugilist român nu va avea voie în nicio competiţie, inclusiv la Olimpiada de la Londra de anul viitor.
În prezent Federaţia Română de Box este suspendată provizoriu. Decizia a fost luată de forul internaţional în luna martie a acestui an ca urmare a faptului că Rudel Obreja, suspendat la rândul său, este păstrat în funcţie.
Rudel Obreja a fost implicat într-un scandal la Olimpiada de la Beijing, acolo unde în calitate de delegat tehnic al turneului de box i-a acuzat pe unii dintre oficialii AIBA de implicare în manipularea arbitrilor.
Obreja a organizat o conferință de presă neautorizată de către AIBA, iar Ho Kim (directorul tehnic) i-a închis românului microfonul și lumina în respectiva încăpere unde a avut loc manifestarea.
În urma acestor evenimente, Obreja a fost suspendat trei ani și jumătate de către Comisia de Disciplină a Federației Internaționale de Box pentru tentativă de corupere a arbitrilor.