Alina Gorghiu: PNL pregătește intrarea la guvernare. Guvernul e șubred, trebuie să plece

Alina Gorghiu: PNL pregătește intrarea la guvernare. Guvernul e șubred, trebuie să plece
Foto: romanialibera.ro

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, marți, într-un interviu acordat Ziare.com, că liberalii au început discuțiile cu parlamentarii din alte partide pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta.

„Discuții am și eu, au și colegii mei cu foarte mulți colegi din Parlament. Dar nu negociem venirea unor parlamentari în PNL, nu se acceptă traseiști, și nu se negociază voturi la moțiune contra poziții executive. PNL se pregătește temeinic pentru guvernare. E important să înțelegem că orice zi la guvernare a PSD în frunte cu Victor Ponta e toxică pentru România”, a declarat Gorghiu.

”PNL ar putea sta să vadă cum se erodează PSD câteva luni, cum spune dl Quintus, chiar un an. Dar pentru România PSD la guvernare înseamnă un eșec, costuri pentru economie, pe plan extern, o mare vulnerabilitate la adresa statului de drept. În Parlament există două legi ale actualei majorități pe subiectul amnistiei, avem un proiect al PNL privind urgentarea procedurilor de ridicare a imunității care e ținut la sertar. Sunt lucruri care ne îndeamnă să nu ratăm acest exercițiu anunțat public. Dorim ca programul de guvernare să fie unul cu cel puțin câteva proiecte de anvergură și domnul Predoiu lucrează la asta până pe 28 februarie. Guvernul e șubred, trebuie să plece și mai devreme sau mai târziu va face implozie. Sunt atât de mari presiunile de la baronii locali, din afara PSD, încât Victor Ponta își bea degeaba cafeaua la Palatul Victoria”, a afirmat copreședinta PNL.

Ea a mai mai spus, în legătură cu viitorii miniștri ai PNL, că „avem nevoie de oameni cu specializare. În funcții excutive nu are ce căuta o persoană împotriva căreia a fost începută urmărirea penală”.

În ceea ce privește situația lui Tudor Chiuariu, liderul PNL spune că „nu veți vedea prelungită o stare care să aducă prejudicii de imagine PNL”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)