Economic
Cursul francului elvețian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut marţi cu 0,8%, la 4,4354 lei, după trei recorduri succesive înregistrate în ultimele ședințe, relatează Mediafax.
Cursul francului elveţian a atins niveluri record joi, vineri şi luni, ca urmare a eliminării joi a plafonului minim impus de Banca Elveţiei pentru cursul franc/euro.
Luni, cursul francului a urcat cu 1,1%, la 4,4716 lei, după un avans de 2,2% vineri, la 4,4228 lei, şi de 15,7% joi, când a crescut la 4,3287 lei. Miercurea trecută, BNR a anunţat un curs de 3,7415 lei pentru franc.
Pe de altă parte, dolarul american a coborât cu 0,35 bani, la 3,878 lei, iar euro a urcat cu 0,19 bani, la 4,5037 lei.