Geoană, atac la Ponta: E doctor în minciună. Minte când susține că i-aș fi cerut să mă desemneze ministru de Externe

Geoană, atac la Ponta: E doctor în minciună. Minte când susține că i-aș fi cerut să mă desemneze ministru de Externe

Mircea Geoană îl acuză pe Victor Ponta de minciună, după ce premierul a susţinut că cearta dintre ei ar fi pornit de la faptul că nu a vrut să îl desemneze pe acesta în fruntea Ministerului de Externe, ci l-a preferat pe Bogdan Aurescu.

„Victor Ponta minte. Nu se poate abţine să nu mintă. Iar atunci când susţine, fără probe, că i-aş fi cerut să mă desemneze Ministru de Externe, îşi dă doctoratul în minciună. Victor Ponta este doctor în minciună, iar titlul acesta se pare că nu i-l poate lua nimeni. Nici Carlo Collodi, autorul lui Pinocchio, nu şi-ar fi imaginat minciuni precum cele spuse de Victor Ponta.

Şi apoi, care este logica lui Ponta-Pinocchio? Pentru că m-aş fi supărat pe el că nu m-ar fi pus ministru, m-a dat afară din partid? Ponta-Pinocchio trebuie să ştie că eu am salutat public propunerea lui Mihnea Motoc şi apoi a lui Bogdan Aurescu. Eu cred că trebuie să reclădim imaginea şifonată a MAE după “Operaţiunea Diaspora”, ai căror autori sunt Ponta, Dragnea şi Corlăţean, readucând profesionişti la conducere.

Minciuna are picioare scurte, domnule Ponta, iar cariera dvs politică, bazată pe impostură şi minciună, se apropie de sfârşit. Prea multe se adună, domnule Ponta, iar decontul e mai aproape decât gândiţi”, s-a apărat Mircea Geoană într-un mesaj postat de Facebook.

Explicatiile lui Geoană vin după ce premierul Victor Ponta a susținut că cearta dintre ei a pornit de la faptul că nu a vrut să îl desemneze pe acesta în fruntea Ministerului de Externe, ci l-a preferat pe Bogdan Aurescu.

„Conflictul cu Geoană, din punctul meu de vedere, a fost legat că nu l-am desemnat ministru externe pe el, ci pe dl Aurescu. Mi-a oferit să mă sprijine din această calitate și eu l-am preferat pe Aurescu. E o persoană pe care o cunosc demult, a cărui capacitate profesională n-a pus-o nimeni la îndoială…Recunosc că în orice context l-aș prefera pe Aurescu, fără să luați acest lucru ca ceva negativ la adresa domnului Geoană”, a precizat Victor Ponta, în emisiunea „Lumini și umbre”, moderată de directorul general EVZ, Dan Andronic și difuzată sâmbătă seara de B1 TV. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)