Klaus Iohannis s-a întâlnit cu oficialul american Victoria Nuland, la Cotroceni (VIDEO)

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu oficialul american Victoria Nuland, la Cotroceni (VIDEO)

Preşedintele Klaus Iohannis a primit-o miercuri dimineață, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Afaceri europene şi eurasiatice.

„În centrul discuţiilor s-au aflat consolidarea parteneriatului strategic între România şi Statele Unite ale Americii şi dezvoltarea dimensiunii economice prevăzute în parteneriat. Vizita prilejuieşte şi un schimb de evaluări privind securitatea din regiune şi din Europa”, informează Președinția.

„Mă bucur ca v-ați făcut timp, mă bucur să mă întorc aici, apreciez”, i-a spus Victoria Nuland președintelui român.

„Bine ați venit, sunt foarte fericit că ați reușit să veniți aici la început de mandat. Cred că avem multe lucruri în comun și așteptam cu nerăbdare această întâlnire”, a replicat Iohannis.

Iohannis, întâlnire cu Nuland la Cotroceni

Victoria Nuland va avea întrevedere și cu premierul Victor Ponta, dar și cu o serie de politicienii.  Adjunctul secretarului de Stat va discuta, potrivit unor surse, cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, cu liderii noului PNL, Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Anca Boagiu dar şi cu senatorul Mircea Geoană. Întâlnirile vor avea loc la sediul Ambasadei Statelor Unite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`