Aproape 5.000 de poliţişti şi jandarmi francezi vor fi mobilizaţi începând de luni, pentru a proteja toate şcolile evreieşti din ţară, iar în 48 de ore vor fi trimişi şi militari suplimentari, a anunţat ministrul de Interne Bernard Cazeneuve, relatează businessinsider.com.
Cazeneuve a făcut acest anunţ în faţa părinţilor elevilor unei şcoli evreieşti din sudul Parisului, în apropiere de locul în care Amedy Coulibaly, unul dintre autorii jihadişti ai atentatelor de săptămâna trecută, a omorât o poliţistă împuşcând-o, după care a atacat, o zi mai târziu, un magazin cu specific evreiesc din estul Parisului.
Totodată, 10.000 de militari vor fi mobilizați începând de marți seara pentru a asigura securitatea „punctelor sensibile de pe teritoriul” ţării, după atentatele jihadiste de la Paris, a anunţat luni ministrul Apărării, Jean-Yves Le Drian, citat de AFP.
Preşedintele Francois Hollande le-a „cerut forţelor armate să participe la securitatea punctelor sensibile de pe teritoriul” ţării, a declarat Le Drian, în urma unei reuniuni pe tema securităţii interne la Palatul Elysee. El a menţionat „amploarea ameninţărilor” care planează în continuare asupra ţării.
„Am decis, împreună cu şeful Statului Major (generalul Pierre de Villiers), să mobilizăm 10.000 de militari care vor fi în situaţia de a proteja punctele sensibile de pe întreg teritoriul (ţării), începând de mâine (marţi) seară”, a precizat ministrul.