Vadim: Iohannis, cea mai sinistră alegere a românilor. Sufăr ca intelectual, iar ca român, plânge inima-n mine

Vadim: Iohannis, cea mai sinistră alegere a românilor. Sufăr ca intelectual, iar ca român, plânge inima-n mine

Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, printr-o postare pe pagina sa de Facebook îl atacă din nou pe Klaus Iohannis. Acesta consideră că Iohannis este cea mai “sinistră” alegere pe care românii o puteau face în noiembrie.

“ E cea mai sinistră alegere care se putea face. (…) Sufăr ca intelectual. Sufăr ca şef de partid. Iar ca român, plînge inima-n mine. Doamne, de ce-ai lăsat România pe mîna Antichristului? Mai este ţara asta Grădina Maicii Domnului – sau Podul Minciunii?”, scrie Vadim.

Tribunul averizează că Iohannis nu este altceva decât un baron local “metamorfozat, în numai două luni, în ditamai șeful de stat”.

Numai şi numai joc de glezne, acţiuni exterioare, de faţadă. Cine, însă, să-l scoată din ritmul de melc al unui creier care s-a trîndăvit, zeci de ani, cu palinkă, bere şi slănină? Ori poate credeţi că alimentaţia n-are nici o contribuţie? Are! „Sîntem ceea ce mîncăm” – spunea un om de spirit. Dar acest Ciolannis nu mănîncă numai slană – el a început să mănînce şi rahat. Fiindcă minte de îngheaţă apele. Şi-a falsificat biografia. Mai nou, falsifică şi agenda cetăţeanului, pe care o mutilează după lenea şi lipsa lui de inteligenţă politică. N-avem decît să observăm (fie şi numai superficial) ce a făcut el în două luni.

1) A chefuit cu prietenii şi sponsorii nemţi în Capitală.
2) A mai dat un chiolhan şi la Sibiu.
3) Apoi, o altă paranghelie la Timişoara.
4) S-a cărat în SUA, chipurile, la finii lui (care, de fapt, se aflau în România şi au plecat peste Ocean odată cu el); în realitate, el s-a prezentat la un nou instructaj CIA.
5) L-a decorat pe un legionar bătrîn, stîrnind protestele evreilor.
6) A ciocnit pahare de şampanie cu Traian Băsescu.
7) S-a văzut cu Kövesi, în mare secret, într-un separeu, la Sibiu, pentru a-i cere hărţuirea adversarilor politici.
8) A dat un interviu presei nemţeşti.
9) A dat un alt interviu presei chelnereşti (adică fiţuicii falite „Adevărul”, patronată de fostul ospătar şi traficant de copii Cristian Burci).
10) A participat la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, unde a debitat nişte prostii cît baniţa lui de mare.
11) A numit nişte imbecili pe post de consilieri, în frunte cu băsistul M.R. Ungureanu, pesedistul Dan Mihalache şi exorcista tanacă şi proastă ca o vacă Tatiana Niculescu-Bran.
12) A făcut turul bisericilor, ca un Mucea Flaimucea milog, cu palma întinsă pentru colivă.
13) Marş la Paris! – aşa s-ar putea intitula vîjîiala lui în Capitala Franţei, unde n-avea nici o treabă, era măgaru-ntre oi, dar dădea bine la diversioniştii care au pus la cale acea farsă atroce.
”, mai scrie tribunul pe contul său de socializare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate