Brașos: O persoană a fost rănită, după ce un autobuz cu 15 pasageri s-a răsturnat

Brașos: O persoană a fost rănită, după ce un autobuz cu 15 pasageri s-a răsturnat

O persoană a fost ușor rănită, după ce un un autobuz în care se aflau 15 pasageri, sâmbătă, s-a răsturnat în afara şoselei, între localităţile braşovene Codlea şi Ghimbav, ca urmare a faptului că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Liviu Naghi, accidentul s-a petrecut în jurul orei 09.00, după ce şoferul unui autobuz de transport persoane aparţinând companiei Codreanu şi care face curse locale a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe o parte, în afara carosabilului.

„Şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar autovehiculul s-a răsturnat. În autobuz se aflau 15 pasageri şi, din fericire, a fost rănită uşor o singură persoană“, a spus reprezentantul Poliţiei Braşov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, victima acuza dureri la cap şi a fost transportată la spital pentru investigaţii.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)