Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 15 rănite, vineri, în urma unui atentat care a avut loc într-o moschee şiită din Rawalpindi, Pakistan, ce ar fi fost comis de un kamikaze, informează AFP.
„Pot să confirm moartea a şapte persoane, în timp ce alte 15 au fost rănite. Acest număr ar putea fi revizuit în creştere”, a anunţat Sajid Zafar Dall, un funcţionar de rang înalt.
„Între 100 şi 150 de persoane se aflau în moschee în momentul producerii atacului”, a precizat el.
Un alt funcţionar a anunţat că mai mulți poliţişti însărcinaţi cu asigurarea pazei moscheei figurează printre victime.
„Văd un haos complet. Există cadavre şi persoane rănite în moschee”, a descris poliţistul Muhammad Salim.
„Încă nu se ştie cauza producerii exploziei. Ar putea fi vorba de un atac sinucigaş”, a spus el.
Rectorul moscheei, Shamim Syed, a declarat că a văzut „un kamikaze” care încerca să intre în lăcaşul de cult.
Atacatorul ar fi detonat încărcătura pe care o avea asupra sa după ce a fost împiedicat de credincioşi şi poliţişti să intre în moschee.