„Să avansăm printr-o cale, pe o cale ascendentă, de stăm, dar în același timp, ca să atingem un miez al lucrurilor și al creștinismului, trebuie să coborâm, să coborâm de pe treapta mândriei, de care nu ne dăm seama, folosim cuvinte, după cum vedeți până la uzură, aproape orice spunem e deja răspuns, orice rostim e deja uzat. Cu toate acestea, lucrurile nu se schimbă, ele sunt formulabile, fie și în cuvinte uzate, deci putem să coborâm la rădăcina creștinismului, în primul rând, și fiind străduindu-ne să înțelegem cu răbdare textele fundamentale ale creștinismului, și ele nu sunt multe. În lumea crede că e prea mult de citit. Nu, nu e decisiv mult sau chiar dacă există multe lucruri de citit în diverse direcții, nu avem nevoie de toate, să nu ne lăsăm intimidați de grandoarea marilor biblioteci ale lumii, noi nu putem citi foarte mult pentru o viață de om, cel mult câteva mii de cărți în fericitele cazuri excepționale, dar textele fondatoare ale creștinismului sunt foarte scurte, sunt accesibile. Evangheliile sunt texte extrem de scurte, apoi Epistolele din Noul Testament sunt niște scurte scrisori ale apostolului Pavel, Petru, Ioan, Iacob și ceilalți, sunt texte extrem de scurte, pe care le putem citi ușor. În conținutul lor sunt neobișnuite, pentru că în conținutul lor sunt texte care transmit un mesaj neomenesc. Adică nu e de sorginte omenească acest mesaj, e ca un ecou care se aude încă după intrarea lui Dumnezeu în lume, deschiderea ușii lumii și pătrunderea lui în lume a lăsat un ecou, acest ecou care astăzi poate fi resimțit ca adierea bunătății din partea cuiva, ca surâsul pe chipul cuiva care este bun, generos, iertător. Această modelare lăuntrică are niște mișcări care se resimt în viața și în relația noastră cu alții. Așadar, miezul creștinismului, cum bine ați formulat în introducere, legat de libertate, pentru că Dumnezeu a creat ființe libere, pentru că le-a creat după chipul și asemănarea lui, ori Dumnezeu e ființa liberă prin excelență, este dragostea, pentru că Dumnezeu a creat din dragoste, acesta a fost impulsul resimțit în cercul Sfintei Treimi, dragostea care se dorește, dacă e reală, să fie împărtășită, dragostea nu e una care să fie suficientă, fie și simte nevoia să se reverse dintr-un prea plin. Deci, libertatea, dragostea, răstignirea egoismului, e marea noastră problemă. Întrucât aproape în orice act pe care îl facem, vom putea discerne cel puțin o fărâmă de egoism, mereu ne pasă prea mult de noi, mereu ne punem pe primul loc, suntem vizitați foarte des de pofta aceasta, pe care nu ne-o putem reprima, de a fi primii, de a ne înfrupta, de a ne fi nouă bine în primul rând, gândindu-ne la alții doar conjunctural. Se adaugă evident la libertate, dragoste, răstignirea egoismului, bucuria. Să nu uitați, este cuvântul fundamental. Să nu uităm. Într-un și mie mereu, când mă întristez, când, ca orice, nu orice oameni resimțim lucruri care ne șterg de pe față orice, orice surâs. Să ne aducem aminte că bucuria e termenul fundamental din evangheliile pe care le avem. „Bucurați-vă”, ne spune Hristos, e un îndemn. Nu întâmplător Hristos n-a rostit niciun cuvânt retoric. Atenție de aceea, Hristos nu e confundabil cu niciun lider al acestei lumi și din istoria ei. Hristos nu a vorbit retoric, nu a vorbit cu un interes personal, a rostit un cuvânt care să nu includă în el iubire pură pentru ceilalți. Și de aceea, mesajul lui este mesajul cuiva care nu vorbea ca un om, așa cum spuneau martorii care l-au ascultat”, a declarat Vasile Bănescu.