Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: „Pe 1 februarie intrăm în Anul Tigrului, sub elementul Apă Yang, un an tumultos, cu răzvrătiri și unele răzbunări” (VIDEO)
Alina Bădic și invitații săi, Anca Dimancea și Marian Golea, au vorbit, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, despre Anul Tigrului, sub elementul Apă Yang, an care începe în data de 1 februarie.
Cum va fi Anul Tigrului, sub elementul Apă Yang
„În data de 1 februarie intrăm în Anul Tigrului, sub elementul Apă Yang. E un an tumultos, cu răzvrătiri și unele răzbunări, mai ales în anumite luni. Vor fi dezastre naturale, iar clima poate crea probleme mari în anumite zone pe glob.
Un an interesant în care pot apărea noi profesii, iar prosperitatea își face apariția abia spre sfârșitul anului.
Este anul potrivit celor care nu se tem să-și asume riscuri”, a afirmat Alina Bădic, în debutul ediției speciale a emisiunii „360 de grade”.
Citește și: Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie. Capricornii vor începe o viață nouă (VIDEO)
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Particularități în Anul Tigrului, sub elementul Apă Yang
„Este un an al puterii, toate conflictele vor fi soluționate pe picior de putere. Nu vor exista împăciuniri să zicem. (…) Care sunt cei mai avantajați anul acesta? Dragonii, că se intră cu oră de Dragon. Și Cocoșii, apoi celelalte zodii. Cei mai dezavantajați o să fie Bivolii, care trebuie să mai aștepte destul, și Șobolanii”, a spus Marian Golea.
„Vom avea recolte bogate, nu doar la nivelul țării noastre, vorbim pentru emisfera nordică mai mult, Europa. Ar trebui s-o ducem ceva mai bine cu recoltele. Fiind schimbările climatice mai bruște, e posibil să nu mai fie chiar așa. E posibil ca recoltele să promită, și la un moment dat să fie distruse, că asta însemană un an tumultos”, a spus și Anca Dimancea.
Aceasta a precizat apoi că planul socio-politic va fi „destul de destabilizat cam peste tot în lume”.
Cei doi invitați au vorbit și despre cum va fi Anul Tigrului, sub elementul Apă Yang pentru România.