Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre premoniții. „Viitorul există deja” (VIDEO)
Alina Bădic a vorbit, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, despre premoniții și despre măsura și contextul în care oamenii pot anticipa viitorul. Invitata sa a fost Ingrid Baciu.
Ce este presentimentul
„Prima formă de precunoaștere e sentimentul, tradus în ce numim presentiment. Ai sentimentul că un anumit lucru nu trebuie să-l faci sau că un anumit lucru urmează să se întâmple.
De exemplu trebuie să pleci într-o călătorie, aparent e totul e perfect, dar ai un presentiment că ceva nu va funcționa.
Când lucrurile se vor petrece ca atare, dacă va ajunge să dea glas acelui presentiment, i se va spune „iată, ai cobit!”. Nu!”, a susținut Ingrid Baciu.
„Viitorul există deja”
„Viitorul există deja. Fiecare lucru care există se înscrie în această temporalitate specifică acestei zone de univers și de galaxie în care viitorul are mai multe traiectorii. E ca și cum ar fi niște repetiții deja pentru acel viitor, dar urci pe scenă numai pentru unul dintre aceste tipare de viitor. Doar una dintre aceste potențialități intră în dimanică și devine actul existențal. Structurile subliminale aduc sub formă de precogniție, presentiment, premoniție exact informațiile de care ai nevoie să iei tiparele energetice și să le aduci în manifestare”, a mai explicat Baciu.
Aceasta a dat apoi exemplu cazul unei persoane care trebuia să meargă într-o călătorie, iar în nopțile de dinainte tot visase că va avea loc un accident și avea sentimentul că ea e victima. Ea a plecat în respectiva călătorie și chiar a avut acel accident. Tot ce-și amintea din vis se întâmplase.