Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre ființele nevăzute din lumile subtile. Ele pot atrage în viețile oamenilor succesul ori, din contră, suferința și eșecul (VIDEO)
Alina Bădic a discutat, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, despre entitățile care ne influențează viața.
Invitații Alinei Bădic, Ingrid Baciu și Eugen Mîrtz, au vorbit pe larg, printre altele, despre gnomi, entități ale pământului ce atrag belșug sau sărăcie, despre ondine, entități ale apelor, și despre salamandre, ființele focului.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ediție specială „360 de grade”. Despre gnomi, ondine și salamandre
Subiectul emisiunii a ținut de ființele și entitățile care, fie că noi conștientizăm sau nu, ne influențează starea, gândirea și chiar sănătatea. Ele pot atrage în viețile noastre succesul ori, din contră, suferința și eșecul.
„Aceste entități subtile sunt teritoriale și, câteodată, le moștenim împreună cu o casă nou cumpărată sau cu un obiect de valoare primit în dar.
Cei mai periculoși sunt demonii care păzesc comori dobândite prin producerea de multă suferință umană.
Cunoașterea interacțiunii cu ființele nevăzute din lumile subtile este esențială dacă urmărim să ne asumăm responsabilitatea dezvoltării noastre personale și a evoluției spirituale”, a susținut Alina Bădic, în debutul emisiunii „360 de grade”.