Alina Bădic, despre ritualul de Lună Nouă. Ce este și în ce constă: “Acesta este cel mai bun ritual. Este bine să fim atenți. Orice spui e amplificat” (VIDEO)
Alina Bădic, astrolog și realizatoare a emisiunii „360 de grade”, a vorbit, marți, pe B1 TV, la „News Pass”, cu Laura Chiriac, despre Luna Nouă din 13 decembrie, despre faptul că este și un moment de reconectare. De asemenea, realizatoarea emisiunii „360 de grade” a explicat și ce presupune ritualul de Lună Nouă, în ce constă acesta.
Luna Nouă din 13 decembrie, un moment de reconectare
“În primul rând, e vorba de reconectare la această matrice. Acesta ar fi cel mai înțelept lucru pe care am putea să-l facem, să încercăm să funcționăm corect pe toate vibrațiile, și emoțional, și din punct de vedere al conexiunii cu realitatea, pentru că și aici este un aspect. Nici să fii total cu capul în nori nu este bine.
Trebuie să ai și un pic de acceptare a realității și de conectare la realitate. Și din punct de vedere al comunicării și din punct de vedere al stăpânirii lucrurilor care te agresează, pentru că Pluto este destul de agresiv în această perioadă, este posibil să fie foarte multe provocări. Noi vorbim, dar peste 5 minute poate cineva să te scoată din minți, deci se pot întâmpla lucruri. Și atunci, chiar dacă ni se poate părea exagerat, este bine să fim tot timpul în gardă.
Tot timpul să te aștepți la ce nu te aștepți, cum spuneam și data trecută. Așa este perioada, nu în sensul unei dificultăți iminente, dar cam asta presupune această perioadă foarte favorabilă pentru cei inițiați din punct de vedere energetic și spiritual”.
Ce este și în ce constă ritualul de Lună Nouă
Alina Bădic a vorbit și despre ce presupune expresia ritual de Lună Nouă și în ce constă acest ritual.
“În primul rând, de câte ori avem Lună Nouă sau Lună Plină sau evenimente astrale deosebite, adică configurații astrale, pentru că nu numai Lună Nouă și Luna Plină sunt configurații astrale deosebite, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să avem măcar câteva ore, în ziua respectivă, de atenție la tot ceea ce se întâmplă la nivel energetic.
Să fim în garda despre care vorbeam, introspecție, să începi să te simți, să-ți simți interiorul, să simți cum funcționezi. Și atunci o să ai idee despre ceea ce se întâmplă în jurul tău. Acesta este cel mai bun ritual. Acum, dacă vorbim despre ritualuri, așa cum le înțelege toată lumea, sigur că da, orice lucru pe care îl faci pe Lună Nouă sau Lună Plină, repetitiv, adică spui o mantră sau spui ceva, este amplificat orice spui. De exemplu, spui ‘Vreau să fiu sănătos, vreau să-mi iasă un proiect’, el este amplificat, pentru că energia ta emoțională este mai mare. De exemplu, se spune că pe Lună Plină, nu cred că este bine să spunem acest lucru, în principiu, o să-l spun așa trunchiat, pe Lună Plină, mai ales dacă este Luna Plină pe axa Taur, Scorpion, este bine să fim atenți, să nu spunem lucruri grele.
Pentru că, mai ales dacă este luna în Scorpion, în ziua respectivă, opusă cu Soarele, tu ai o putere foarte mare din punct de vedere energetic. Deci este bine să fim atenți pe Lună Plină, mai ales, dar și pe Lună Nouă, pentru că emoționalul fiind foarte intens, poate să se transforme orice gând sau orice verbalizare într-un algoritm versus blestem. Și atunci este bine să fim atenți, dar, din punct de vedere constructiv, este bine să folosim momentul de Lună Nouă pentru a lansa o intenție în Univers, pentru a spune ceva ce ne dorim, din suflet, pentru a demara proiecte, care să spunem, în mod normal, ies puțin mai greu, pentru a debloca ceva”.