Alina Badic a vorbit în ediția de sâmbătă seară a emisiunii 360 de grade despre beneficiile pe care le aduce perioada următoare. Potrivit astrologului, începe o perioadă de regenerare spirituală și astrală, o vreme în care fiecare dintre noi este invitat să reflecteze asupra propriei vieți și să descopere calea către o înțelegere mai profundă a misiunii personale. Suntem acum într-un moment crucial, un timp destinat introspecției și redescoperirii, sub influența unor alinieri planetare remarcabile. Este o etapă în care universul ne îndeamnă să ne reconectăm cu esența noastră autentică, să identificăm și să eliberăm restanțele karmice, oferindu-ne șansa de a ne curăța și reînnoi spiritual. În această perioadă de transformare, suntem încurajați să lăsăm în urmă vechile modele și să ne deschidem inimile către noi începuturi, către lecții valoroase aduse de la alte existențe, către regenerarea ce vine odată cu recunoașterea și acceptarea datoriilor karmice. Aceasta este oportunitatea de a ne armoniza cu ritmurile cosmosului, de a îmbrățișa schimbarea și de a permite iubirii și luminii să ne călăuzească drumul.
„Este o perioadă în care, fără niciun dubiu, toată lumea trebuie să înțeleagă exact care este misiunea, care este profilul astral pe care îl avem, ce ni se cere și, pe undeva, ar trebui să înțelegem și care sunt lucrurile pe care le avem de înțeles într-un context astral în care, în continuare, avem o aglomerație planetară pe semnul Peștilor. Avem și agresiuni și provocări personale, a venit momentul să ne răspundem exact acelor întrebări pe care ni le punem de ceva vreme și cărora, poate, încă nu le-am găsit răspunsuri.
Pluto, foarte frumos aspectat în această perioadă, vorbește despre șansa deosebită de a ne regenera prin toate acele activități, prin toate acele acțiuni pe care le vom face și în care credem. Este foarte important, ca atare, în această perioadă să credem în ceea ce facem, este foarte important să înțelegem de ce ne implicăm în fiecare activitate, fiecare acțiune, de ce ne intersectăm cu anumite persoane, pe cine trebuie să evităm, pe cine trebuie să avem în preajma noastră, față de cine avem o datorie karmică. Se activează foarte multe restanțe karmice în această perioadă, în sensul că trebuie să fim foarte atenți ce lecții plătim. Se activează karma și din alte existențe, cu Neptun pe ultimele grade din cele 360°. Este o perioadă interesantă și sub aspectul unor lecții cu care venim de altădată, ba chiar al unor pedepse karmice pe care le plimbăm de mai multe vieți. Este o perioadă în care și noi avem șansa să înțelegem cum ne raportăm la ceilalți, față de cine avem datorii karmice, cine are la noi restanțe karmice. Important este să rămânem în iubire și în armonie și să lăsăm universul să lucreze pentru noi”, a spus Alina Badic.
Invitatul Alinei Bădic, Lucrețiu Tudoroiu a vorbit despre transformare și înțelepciune, evidențiind necesitatea de a aborda simultan două aspecte vitale ale existenței noastre: restanțele karmice și puterea de regenerare. Această perspectivă ne invită să ne reconectăm cu profunzimile ființei noastre, să recunoaștem și să lucrăm asupra datoriilor karmice care ne influențează viața, adesea în moduri subtile și profund personale. Restanțele karmice, acele lecții nerezolvate din trecut sau din alte vieți, pot manifesta blocaje sau provocări recurente, împiedicându-ne să trăim în armonie și plenitudine.
Pe de altă parte, Tudoroiu ne reamintește de existența unei forțe de regenerare incredibile, accesibilă fiecăruia dintre noi, capabilă să ne ofere soluții și să ne ajute să depășim aceste blocaje. Această putere de regenerare nu doar că ne permite să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm, dar ne și înzestrează cu capacitatea de a ne reinventa, de a renunța la vechile pattern-uri care nu ne mai servesc și de a îmbrățișa un nou început.
„Cred că acum ar trebui corelate două aspecte. Deci, odată aceste restanțe karmice specifice pentru fiecare dintre noi, bineînțeles, și, pe de altă parte, puterea aceasta de regenerare, pentru că, practic, așa mi se dă lecția de rezolvat acum, prin regenerare, dar avem lucruri care antrenează de foarte mult în viețile noastre. Fiecare dintre noi cam știe despre ce este vorba, poate incapacitatea de a iubi pe cei de lângă noi cât ar trebui, poate o anumită limitare de un anumit fel sau altul în ceea ce privește înțelegerea noastră. Ar cam trebui să renunțăm la lucrurile care ne blochează și pe care le simțim, ccu care nu ne-am obișnuit, deci acum trebuie să înțelegem. Cum îți dai seama că este o problemă karmică? Sunt lucruri cu care ne-am obișnuit în viața asta, arată că aceasta este o lecție pe care o avem de învățat, dar sunt lucruri care ne deranjează încă de la noi, foarte mici. Din astea, ei aici, dacă se gândește fiecare dintre noi cam care ar fi problemele acelea care ne tot gândim, poate nu zilnic, dar la o lună, două, iarăși începe să fie: „Nu am reușit să rezolv problema asta nici acum.” Deci, e clar că aici sunt niște probleme grave care nu aveau cum să apară în decursul existenței actuale și care acum se manifestă. Asupra acestora trebuie să acționăm și cum putem? Cum anume? Iată, prin această forță de regenerare, care, perioada aceasta, este foarte puternică. Trebuie să înțelegem că la toate problemele cu care ne confruntăm, ni se dă și un antidot, o modalitate simplă și ușor de accesat pentru fiecare dintre noi”, a explicat Tudoroiu.